Istoricul localităţii Sînandrei (germană: Sanktandreas, maghiară: Szentandrás)

Cercetările arheologice au scos la iveală urme de civilizaţie din neoliticul mijlociu şi târziu (sfârsitul secolului VI-începutul secolului V Î.Hr.), epoca fierului (sec III Î.Hr.), precum şi din perioada prefeudala (sec.VIII-IX D.Hr.)

  • 1230 – Prima atestare documentară a localităţii
  • 1332 -1337 – În evidenţele papale de dijma, comuna se numea Sancto-Andrea
  • 1461 – este proprietatea lui Nicolae Hagymas şi a lui Ioan Szentgirolti
  • 1717 – localitatea avea 23 de case şi numele Sf André
  • 1748 – 1749 – are loc colonizarea germanilor
  • 1762 – se ridică Biserica Romano-Catolica care în urma unor lucrări începute în 1811 dobândeşte  înfăţişarea actuală
  • 1772 – sunt colonizate încă 42 de familii de etnici germani
  • 1766 – sosesc primii colonişti francezi
  • 1834 – se ridică Biserica Ortodoxa
  • 1890 – face parte din comitatul Timiş districtul Timişoara şi este resedinţă de comuna cu 3080 de locuitori
  • 1921 – face parte din judeţul Timiş – Torontal, plasa Timişoara şi are 2691 de locuitori
  • 1935 – face parte din judeţul Timiş – Torontal, plasa Chişoda şi are 2488 de locuitori.
  • 1938 – localitatea are 2500 de locuitori, dintre care 2100  germani şi 400 români.
  • 1945 – din comuna Sînandrei sunt deportate 765 de persoane de naţionalitate germana pe teritoriul Rusiei, din care se reîntorc 530
  • 1946 – 1947 – în Sînandrei se stabilesc mai multe familii de refugiaţi basarabeni
  • 1956 – face parte din regiunea Timişoara, raionul Timişoara şi este reşedinţă de comună
  • 1966 – face parte din regiunea Banat, raionul Timişoara şi este reşedinţă de comună cu 3001 locuitori.
  • 1972 – face parte din judeţul Timiş, are 3607 locuitori cu satele apartinatoare Carani -1900 de locuitori şi Covaci cu 700 de locuitori
  • 2002 – ramâne reşedinţă de comuna şi are 2821 de locuitori

Istoricul localităţii Carani (germană: Mercydorf, maghiară: Merczyfalva, Mercifalva)

Potrivit unor izvoare istorice, aşezarea există de la mijlocul secolului XIV, dar despre existenţa localităţii se poate vorbi de la anul 1723, când contele Mercy a sosit în aceste locuri din provincia franceza Lorena. Primii colonişti care s-au stabilit în Carani au fost de origine italiana şi au ajuns în aceste locuri în anul 1734, urmaţi în 1752 de coloniştii francezi, iar în 1763 de germani, care au fost colonizaţi aici masiv. Un alt val de colonisti italieni s-a aşezat în Carani între 1765 -1769, iar între anii 1770 – 1771 au sosit ultimele familii de colonişti francezi. Primele familii de români s-au stabilit pe teritoriul Caraniului în 1819. Între 1946 şi 1948, au ajuns şi refugiaţi din Basarabia.

Istoricul localităţii Covaci (germană: Kowatschi; maghiară: Temeskovácsi)

Satul Covaci a fost o localitate germană, formată mult mai târziu, după anul 1840 şi compusă din etnici germani sosiţi din diferite sate ale Banatului. Cei mai multi au sosit aici în anul 1853.

Comments are closed.

Close Search Window
Sari la conținut